Fenomenul de sărăcie în România: bilanțul ignoranței sociale 

Vulnerabilitățile țării noastre sunt destul de evidente și sunt până în acest moment cunoscute de către toată lumea. Discutate, dezbătute și analizate de către specialiști, oameni de cultură, guvernanți și chiar oameni care fac parte din societate pur și simplu, toate acestea sunt pe agenda publică în fiecare zi căutându-se soluții care să le rezolve măcar parțial.

Poate una dintre cele mai importante și mai cunoscute dintre ele este sărăcia, care de ani de zile crește și se dezvoltă, iar încercările și soluțiile prin care statul încearcă să o gestioneze există doar pe hârtie, și câteodată nici măcar acolo. În anul 2015, a existat o strategie națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei, care urma să fie finalizată în anul 2020. Din păcate, pandemia de Coronavirus, care a apărut la finalul anului 2019, a făcut ca tot acest proiect să se piardă în negura multor alte proiecte începute de stat, care însă nu au avut niciun fel de finalitate.

Mai ales în această perioadă, cu o criză nouă pe tavă, sărăcia a căzut pe loc secund, iar oamenii care se află în această situație au devenit aproape invizibili. Fără posibilitatea de a trăi „în rând cu ceilalți”, fără capacitatea de a trece prin această criză la fel ca noi toți, cei care nu au posibilități financiare au fost nevoiți să treacă printr-o serie de schimbări care i-au făcut să se afunde și mai mult în adâncurile ignoranței noastre. De multe ori, cei care au cel mai mult de suferit de pe urma eșecului parlamentarilor de a găsi variante pentru rezolvarea acestor situații sunt copiii.

Conform studiilor realizate anul trecut, aproape un sfert din copiii din Uniunea Europeană sunt expuși riscului de sărăcie și, implicit, fenomenului de excluziune socială, iar România se afla atunci pe primul loc în topul făcut de Oficiul European de statistică, cu unul din trei copii expuși acestui risc.

Într-o notă mai pozitivă, rata riscului de sărăcie s-a diminuat foarte puțin în anul 2020, ajungând la 23,4% , conform datelor de la Institutul Național de Statistică (INS), însă la nivelul Uniunii Europene, acest procent ne poziționează la coada clasamentului, singura țară în care situația este mai nefericită fiind Bulgaria.

Cu toate acestea, lăsând la o parte cifrele acestea pe care conducătorii noștri se feresc să le rostească, trebuie să înțelegem că în spatele lor sunt oameni, care la fel cu noi speră la o rază de lumină, la o șansă și implicit la o viață mai bună. Conștiința noastră socială este cea care trebuie să înceapă să se trezească, iar somnul adânc în care ne-am complăcut în nepăsare trebuie să dispară cât mai repede pentru a putea combate aceste vulnerabilități.

Deși variabilele în aceste momente sunt foarte multe și este foarte greu să găsim soluții care să le rezolve pe toate cât ai clipi, încetul cu încetul și cu implicarea sinceră a noastră, cu siguranță putem ajunge la rezultate incredibile.