Incluziunea socială – un fenomen din ce în ce mai prezent printre noi
Încă de la cele mai fragede vârste suntem învățați că există unele idealuri sociale pe care trebuie să le atingem. Să avem un loc de muncă stabil, să învățăm cât mai bine și să ne întemeiem o familie sunt poate cele mai mari realizări ale unui om într-o viață. Totodată, reușita noastră ține și este influențată de mai mulți factori de mediu care au un impact asupra dezvoltării frumoase și armonioase, ceea ce face ca acei copii care provin din medii defavorizate să nu aibă nici măcar o șansă de la bun început.
Imposibilitatea de a avea ceea ce au și colegii lor, greutățile cu care se confruntă acasă și lipsa unei case sau a unui mediu iubitor sunt doar câteva dintre elementele care fac din acești copii de astăzi, adulții de mâine care nu au un loc de muncă, nu au un acoperiș deasupra capului și mai mult de atât, cei care se află în umbra societății, fiind marginalizați, discriminați și trăind de pe o zi pe alta.
De asemenea, oamenii aceștia sunt sortiți eșecului încă de la începuturi, astfel încât viitorul lor este scris și rescris în istoria familiei din care provin, care nu a avut ocazia să le ofere mai mult. În România, în special, problema persoanelor fără adăpost care provin dintr-un mediu sărac, este din ce în ce mai prezentă și fără să ne dăm seama, societatea și tot contextul actual nu face altceva decât să-i condamne pe aceștia oameni la o viață grea, plină de lipsuri și nefericire. Trăim într-o țară în care populația este predispusă la sărăcie și la excluziune socială, iar dacă analizăm atent, un număr foarte mare din cei care nu ajung la posibilitatea de a trăi decent sunt oameni tineri, în floarea vârstei, care au capacitatea de a munci sau care încă mai au o șansă să dobândească fericirea.
Incluziunea socială și ce putem face noi
Acest termen a început să fie din ce în ce mai des folosit de noi, ca societate, ceea ce este un lucru bun, care arată că am început să conștientizăm care sunt lipsurile noastre și că sunt lucruri pe care le putem face pentru a le suplini.
În esență, de-a lungul timpului s-au încercat diverse metode și variante prin care s-au propus diverse strategii de incluziune socială, atât la nivel național, cât și la nivel european. Ceea ce s-a constat este că mediul în care trăiești este, poate, factorul cheie în tot ceea ce înseamnă evoluție, astfel încât, atenția noastră ca cetățeni, ar trebui să se îndrepte către casele, și mai ales zonele în care locuiesc aceste persoane. Mai mult, să ai un loc de unde să pleci și unde să te întorci poate fi un imbold puternic de voință în ceea ce privește accesarea unui loc de muncă.
De multe ori începuturile sunt cele mai grele, însă pentru aceste persoane care au fost abandonate, uitate de stat și lăsate la voia întâmplării, sprijinul celor din jur, a semenilor lor, poate fi un motiv foarte important pentru care să vrea să continue. Un prim pas către incluziune socială este, deci, posibilitatea de a trăi într-o casă curată, într-un mediu prielnic, lucru care poate astăzi să fie realizat mult mai ușor prin intermediul ONG-urilor care se ocupă cu acest lucru și a voluntarilor care conștientizează care sunt nevoile sociale.
Poate părea imposibil ca un singur om să poate face diferența, însă atunci când mai mulți au un scop comun, totul devine mai simplu, iar pentru aceștia oameni care nu au știu ce înseamnă speranță, întreaga viață se poate schimba radical.
Incluziunea socială și motivele pentru care o societate are nevoie de ea
Suntem astăzi martorii unor fenomene pe care poate nu ne-am fi gândit vreodată că vom avea ocazia să le trăim, iar felul în care ne schimbăm ne conduce către o formă de superficialitate, care există, fie că ne place sau nu în fiecare dintre noi.
Ghidați de niște valori care se bazează pe materialism și aproape secați de tot de empatie suntem din ce în ce mai fixați pe lucrurile pe care le deținem si uităm de sentimente, fie ele ale noastre sau ale celor din jurul nostru. Trăim într-o societate care visează la evoluție, însă în acest moment aceasta are loc doar la nivel tehnologic, căci la nivel sentimental devenim din ce în ce mai închiși în noi. În goana noastră după constructe sociale și după validare din partea celorlalți uităm să mai fim oameni, iar ignoranța și nepăsarea iau locul faptelor bune și a gesturilor de umanitate pe care ar trebui să le facem din când în când.
Tot acest dezinteres se revarsă practic asupra celor din jurul nostru, iar pentru a ne proteja pe noi și bula noastră perfectă uităm de nevoile reale a oamenilor care pur și simplu nu s-au născut cu același noroc ca noi. În marea aceasta de neșansă sunt oameni care pot munci, care ar vrea poate să o facă, dar care, pur și simplu nu au avut posibilitatea de a merge la școală, de a învăța, sau multe alte elemente de acest fel.
Lăsați de izbeliște de sistem, ignorați de cei din jur, aceștia sunt oamenii invizibili, cei pe lângă care trecem la colț de stradă, cei pe care îi judecăm pentru că nu au un loc de muncă, cei de care ne ferim în autobuz, cei pe care îi marginalizăm, discriminăm și într-un final, excludem din tot ceea ce înseamnă societate. Excluziunea socială este un fenomen extrem de grav, care persistă în lume încă de când aceasta există și care își are rădăcinile puternic înfipte în mintea și inima noastră.
Dar ce-ar fi să încercăm măcar o singură dată să dăm la o parte vălul acesta al superficialității cu care ne-am învăluit și să privim cu ochii deschiși ce se întâmplă cu acești oameni. Vom observa un sistem care i-a dezamăgit de nenumărate ori, nedreptatea în care trăiesc ca fiind o normalitate, ignoranța noastră și tristețea unor persoane care fie s-au obișnuit cu felul în care sunt tratați, fie pur și simplu au obosit să mai lupte.
În esență, incluziunea socială nu presupune nimic mai mult decât respectarea drepturilor fundamentale ale omului, oferirea unei șanse la o viață normală și înțelegerea celor din jur, fără să ne pese atât de mult de situația financiară a acestora. Soluțiile pentru un astfel de fenomen trebuie să pornească de la noi și trebuie de multe ori să se termine cu noi, pentru că odată ce conștientizăm că în nou este schimbarea, totul devine mai simplu, pentru că există tot de multe mijloace prin care putem ajuta, precum ONG-urile sau asociațiile.